Serviciile de afaceri nu vând un produs, ci o judecată: un sfat, o analiză, o a doua opinie. Asta face ca modul de a lucra cu AI să fie diferit față de sectoarele în care AI accelerează mai ales procese. Aici AI afectează direct esența meseriei — munca de gândire în sine, și confidențialitatea a ceea ce un client a partajat pentru a face posibilă acea muncă de gândire. Un avocat care alimentează un model lingvistic cu documente dintr-un dosar, un consultant care lasă o analiză preliminară să fie verificată de un chatbot, un contabil care lasă cifre să fie rezumate de un sistem extern: de fiecare dată se deplasează informații care de fapt ar fi trebuit să rămână în interiorul zidurilor cabinetului și al relației de încredere cu clientul.
Raportul dintre ceea ce organizațiile au achiziționat oficial și ceea ce angajații folosesc efectiv nu este de obicei în echilibru. Acolo unde în sectoarele cu multe procese operaționale AI este de obicei implementată printr-un departament IT, presiunea în cabinetele de consultanță și juridice este mai ales individuală: cineva cu un termen limită și un instrument AI care lucrează mai rapid decât colegul de alături. Asta face ca AI-ul din umbră aici să nu fie o excepție, ci o normă plauzibilă — mai ales într-un sector în care timpul este facturat și viteza este recompensată.
O privire de ansamblu asupra licențelor software arată ce a fost achiziționat, nu ce se folosește. În serviciile de afaceri, în plus, o mare parte a personalului lucrează cu propriile dispozitive, propriile extensii de browser și propriile abonamente la servicii AI care nu costă nimic pentru a fi încercate. Un partener sau consultant senior care folosește un model lingvistic pentru a verifica o notă preliminară nu apare în niciun tablou de bord IT. Totuși, exact acea utilizare este cea cu cel mai ridicat risc: afectează confidențialitatea clientului, secretul profesional, întrebarea cine este responsabil pentru ce atunci când un sfat a fost format parțial de un algoritm.
Singura modalitate de a afla ce se întâmplă cu adevărat este să întrebi — iar acea întrebare are sens doar dacă nu este nimic în joc pentru cel care răspunde. Un angajat care suspectează că a recunoaște utilizarea AI va duce la o discuție despre disfuncționalitate va răspunde negativ sau nu va răspunde deloc. O inventariere care pornește din încredere, nu din control, obține o imagine diferită: nu completă, dar mai sinceră decât o listă care doar adună ce a fost aprobat.
Utilizarea AI în acest sector nu se încadrează într-o singură categorie. Un instrument care verifică fapte într-un document juridic prezintă un risc diferit față de un instrument care rezumă un document intern de proces. Un sistem care participă la redactarea unui sfat fiscal destinat unui client necesită un tip diferit de supraveghere față de un instrument care organizează procese-verbale. Un guvernanță AI care funcționează începe prin a distinge aceste roluri și niveluri de risc și le asociază un nivel adecvat de supraveghere — nu în funcție de cum se numește sistemul, ci în funcție de ce face sistemul și pentru cine este destinat în cele din urmă rezultatul.
Cabinetele din acest sector au deja, de obicei, structuri de gestionare a riscurilor: revizuirea dosarelor, principii de tip four-eyes, verificare de conformitate, control de calitate. O abordare de guvernanță AI care este separată de acestea devine un nivel adițional pe care nimeni nu îl mai adoptă. Este mai util o abordare care se racordează la structura existentă de risc: aceiași proprietari, aceleași linii de raportare, același ritm de verificare, cu utilizarea AI ca parte a ceea ce se examinează deja, în loc de un traseu separat.
Un director sau un General Counsel căruia i se cere să explice cum este asigurată utilizarea AI în cadrul cabinetului nu are prea multă folosință dintr-o impresie. Demonstrabilitatea necesită o inventariere consemnată: care instrumente, ce rol, ce nivel de risc, ce acorduri privind ce se poate și ce nu se poate face cu ele. Aceasta nu este în primul rând o justificare către exterior — este în primul rând, pentru conducerea însăși, un instrument pentru a ști pe ce se conduce, înainte ca un organism de supraveghere, un client sau propriul comitet de risc să pună întrebarea.
Modul în care apare AI-ul din umbră și modul în care guvernanța se poate racorda la acesta diferă de la un sector la altul. Cei care doresc să compare modul în care se manifestă această problemă acolo unde se întâlnesc multe sisteme și contact cu clienții pot găsi acest lucru în AI-governance în serviciile financiare; cei care doresc să vadă cum se manifestă într-un sector care el însuși construiește și utilizează produse AI pot citi despre asta în AI-governance în sectorul IT; iar pentru o imagine a modului în care funcționează la organizații cu mult personal operațional și puțină conducere IT centralizată există AI-governance în comerțul cu amănuntul.
O inventariere a utilizării AI evidențiază ce funcționează și cine îl folosește, dar nu răspunde la întrebarea care vine după aceea: care parte din munca în sine se poate de fapt transfera către AI și care nu. Acesta este un alt calcul, pe sarcină, nu pe instrument. Werkscan-ul de la FTE TO AI face acest calcul: pentru fiecare sarcină se determină ce parte a muncii se califică pentru a fi preluată de AI, ca pas următor față de imaginea de ansamblu oferită de Responsible AI Scan.
Vraag maar. Governance begint bij weten wat er draait — ook wat niemand heeft goedgekeurd.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.