Instituțiile de învățământ au o caracteristică pe care puține alte sectoare o împart: utilizatorii AI sunt în mare parte chiar persoanele pe care instituția este menită să le formeze, nu să le controleze. Elevii și studenții folosesc modele lingvistice pentru a realiza teme, rezumate și lucrări, adesea mai rapid și pe o scară mai largă decât pot urmări profesorii și factorii de decizie. Profesorii folosesc aceleași instrumente pentru a accelera corectarea, a dezvolta materiale didactice sau a formula feedback. Între aceste două grupuri se află o conducere responsabilă de calitatea educației, de examinare și de protecția datelor cu caracter personal ale unor elevi adesea minori, fără a avea întotdeauna o imagine clară asupra a ceea ce se întâmplă în practică.
Această relație — utilizarea care începe de la utilizator, nu de la organizație — face ca guvernanța în educație să fie diferită de cea dintr-un mediu de afaceri unde departamentul IT achiziționează și implementează un instrument. Aici, utilizarea apare mai întâi, răspândită pe mii de decizii individuale, iar întrebarea privind controlul apare abia ulterior.
Un inventar al software-ului educațional arată ce medii de învățare digitale, sisteme de testare și pachete administrative au fost achiziționate. Această listă spune prea puțin despre ce folosesc de fapt profesorii pentru a crea materiale didactice, și cu atât mai puțin despre ce folosesc elevii și studenții pentru a-și realiza temele. Un chatbot accesibil gratuit printr-un browser nu necesită aprobarea departamentului IT și nu apare în niciun contract.
Acest lucru face din AI-ul din umbră o realitate structurală în educație, nu o excepție. Utilizarea este răspândită între profesori care decid individual cum folosesc un instrument, studenți care experimentează fără ca nimeni să întrebe, și părți ale organizației — de la planificarea orarului la consilierea privind studiile — care caută instrumente independent unele de altele. O imagine completă necesită, prin urmare, nu doar un inventar tehnic, ci și o întrebare adresată persoanelor care lucrează zilnic cu aceste instrumente: ce folosiți și în ce scop.
Această întrebare produce un răspuns sincer doar dacă nu este urmată de o sancțiune. Un profesor care admite că temele sunt corectate cu ajutorul AI, sau un elev care povestește cum a fost alcătuită o lucrare, nu va face acest lucru dacă există riscul ca utilizarea respectivă să fie tratată drept o abatere. Instituțiile care vor să afle cu adevărat ce se întâmplă au, prin urmare, de câștigat dintr-o abordare care mapează întâi utilizarea, iar întrebarea privind dezirabilitatea și regulile este pusă separat și mai târziu. Cine pune ambele întrebări simultan nu obține un răspuns la prima.
Nu orice utilizare a AI într-o școală sau instituție are aceeași greutate. Un instrument care ajută profesorii să formuleze feedback pentru un eseu are un impact diferit față de un sistem care contează în evaluarea unui examen, sau un instrument folosit în selecția studenților pentru un program de studii. Acolo unde AI influențează o decizie privind un elev sau student individual — o notă, un sfat, o admitere — nivelul de risc este mai ridicat decât acolo unde AI economisește doar timp la munca pregătitoare.
Această clasificare pe rol și risc este necesară pentru a distribui corect atenția limitată. Nu orice utilizare necesită același nivel de supraveghere, iar o abordare de guvernanță care tratează totul la fel pierde exact controlul în locurile în care riscul este cel mai mare.
Instituțiile de învățământ dispun deja, de regulă, de forme de supraveghere: o comisie de examinare, un consiliu de participare, un responsabil pentru protecția datelor, un sistem de asigurare a calității. Guvernanța AI funcționează mai bine atunci când se racordează la aceste structuri existente decât atunci când este creat un circuit nou și separat. Comisia de examinare, care stabilește deja ce mijloace auxiliare sunt permise la un test, este locul logic pentru a evalua și utilizarea AI. Întrebarea de guvernanță nu este, prin urmare, doar ce reguli vor exista, ci și cui, în cadrul organizației existente, îi este atribuită supravegherea.
Cadrele legale actuale — ce este obligatoriu, pentru cine și în ce termen — sunt tratate în altă parte. Aici este vorba despre mecanism: a ști ce se folosește, a ști cine este responsabil pentru acest lucru și a putea demonstra acest lucru conducerii, autorității de supraveghere sau părinților.
Sectorul educațional împarte cu alte medii faptul că AI-ul din umbră este norma și nu excepția, dar motivul diferă. Acolo unde AI-governance în serviciile financiare este condusă în principal de supravegherea deciziilor individuale privind clienții, iar AI-governance în sectorul IT se referă la AI care devine ea însăși parte a produsului livrat, în educație este vorba despre un grup mare de utilizatori care nu au o poziție formală în organizație, dar care reprezintă totuși cea mai mare parte a utilizării efective. Aceasta este o provocare diferită față de AI-governance în comerțul cu amănuntul, unde utilizarea se situează de regulă la nivelul angajaților cu o funcție definită.
Un inventar al AI-ului utilizat și de către cine este un prim pas. Întrebarea care urmează este mai specifică: ce parte din munca pe care o desfășoară în prezent profesorii, personalul de suport educațional sau factorii de decizie este potrivită pentru a fi preluată de AI, și ce parte nu este. Aceasta este o întrebare pe sarcină, nu pe funcție sau departament. Scanarea muncii realizată de FTE TO AI calculează acest lucru la nivel de sarcină și arată ce parte din muncă se poate automatiza efectiv, independent de întrebarea privind instrumentele care circulă deja pentru acest scop.
Vraag maar. Governance begint bij weten wat er draait — ook wat niemand heeft goedgekeurd.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.