Alfabetizarea AI este adesea tradusă într-o formare: un modul, un certificat, o căsuță bifată. Nu este incorect, dar nici nu este ceea ce cere cu adevărat cuvântul. Alfabetizarea înseamnă că cineva înțelege ce face și ce nu face un sistem, unde se află limitele unui răspuns, și când un rezultat trebuie verificat înainte de a ajunge altundeva. Aceasta este o abilitate diferită de a putea opera o fereastră de chat.
Un angajat care știe cum să formuleze un prompt nu este prin definiție alfabetizat în sensul care contează aici. Alfabetizarea AI se referă la recunoașterea riscului: când conține un răspuns o eroare care nu se observă, când sunt partajate date ale companiei cu un sistem care folosește acele date în altă parte, când un rezultat AI devine baza pentru o decizie care de fapt merită o verificare. Cine nu învață acest lucru, îi învață pe angajați să opereze un instrument fără să îi învețe când nu trebuie să aibă încredere în el.
Alfabetizarea are sens doar dacă se aliniază la ceea ce se întâmplă în practică. Dacă angajații folosesc deja un instrument pe care nimeni nu l-a aprobat, atunci o formare generică despre principiile AI valorează puțin atâta timp cât nimeni nu știe care sunt acele instrumente și pentru ce sunt utilizate. Alfabetizarea fără o imagine clară asupra utilizării este un program care trece pe lângă practică.
Acolo se află și cea mai simplă modalitate de a învăța ceva: prin întrebări. Nu întrebări pentru a cere justificare, ci întrebări pentru a înțelege ce se petrece. Un angajat care folosește un instrument pentru a lucra mai rapid rareori va spune asta de bunăvoie dacă întrebarea se simte ca un control care poate duce la o sancțiune. Alfabetizarea nu începe deci prin a da instrucțiuni, ci prin a crea un climat în care raportarea nu este un risc.
O formare poate explica ce este un model de limbaj, de unde provine bias-ul și când trebuie verificat un rezultat. O formare nu poate garanta că această cunoaștere este aplicată în momentul în care contează: sub presiunea timpului, într-un termen limită, la o sarcină care a mers deja bine de o sută de ori. De asemenea, o formare unică nu poate ține pasul cu ceea ce se schimbă. Sistemele sunt adaptate, apar instrumente noi, utilizarea se schimbă. De aceea alfabetizarea nu aparține unui moment, ci unui ritm repetat — la fel cum reevaluarea clasificărilor de risc nu este un exercițiu unic, ci un proces recurent.
Alfabetizarea angajaților nu scutește o organizație de întrebarea cine supraveghează ce. Dacă un angajat preia un rezultat AI într-o decizie, iar acea decizie se dovedește greșită, atunci întrebarea cine este responsabil atunci când o aplicație AI face o eroare nu este răspunsă prin „angajatul ar fi trebuit să știe”. Responsabilitatea se află la mai multe niveluri: la cel care a implementat sistemul, la cel care a organizat supravegherea, la cel care a stabilit cadrul. Alfabetizarea indivizilor este o parte a acestui lanț, nu un substitut pentru el. Ceea ce înseamnă supravegherea umană în practică este legat de întrebarea dacă persoana care supraveghează înțelege suficient ceea ce supraveghează — fără acea înțelegere, supravegherea este o formalitate.
Multe organizații încearcă să lege alfabetizarea AI de un proces existent de conformitate sau de risc. Acest lucru pare logic, dar în practică un al doilea nivel adăugat unui proces existent este adesea neutilizat: angajații urmează procesul pe care îl cunosc deja și îl ignoră pe cel nou, chiar dacă acesta se aliniază mai bine cu practica. De ce un al doilea proces adăugat celui existent este ignorat este o întrebare care depășește formarea: este vorba despre unde este consemnată, testată și folosită alfabetizarea în munca propriu-zisă.
Nu putem spune câtă formare este suficientă, sau ce procent din angajați acționează efectiv diferit după un program. Aceasta diferă în funcție de organizație, de funcție, de nivelul de risc al sarcinilor pe care le îndeplinește o persoană. Cineva care întocmește zilnic contracte cu clienți cu asistență AI are nevoie de un alt nivel de alfabetizare decât cineva care folosește AI ocazional pentru un rezumat. Un răspuns unic la întrebarea „câtă formare este suficientă” nu există, și nici noi nu oferim acel răspuns.
Alfabetizarea fără o imagine clară asupra riscurilor situațiilor individuale de utilizare rămâne abstractă. Un angajat care introduce date ale companiei într-o fereastră de chat gratuită își asumă un risc diferit de un angajat care folosește un sistem intern, protejat, iar ce faceți cu datele companiei într-o fereastră de chat gratuită este o întrebare care necesită un răspuns diferit în funcție de situație. Alfabetizarea nu este deci un singur program pentru întreaga organizație, ci o aliniere la ceea ce oamenii lucrează efectiv.
Această aliniere începe prin a ști care sarcini sunt deja susținute de AI și în ce măsură. Scanul de muncă al FTE TO AI calculează pentru fiecare sarcină ce parte din muncă poate fi preluată de AI, oferind astfel o imagine concretă a locului în care alfabetizarea este cel mai necesară: nu în sens general, ci acolo unde munca se schimbă efectiv.
Vraag maar. Governance begint bij weten wat er draait — ook wat niemand heeft goedgekeurd.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.